Jurnal

„Helix pentru Masca” – ce e și de ce să-ți pese? (Alina Apostu)

Toate postările din acest „Jurnal de Bord” sunt mărturii ale unor activități care fac parte dintr-o inițiativă, sincer, un pic nebună! Nebună în sensul cel mai bun – nebună ca un copil care face dintr-o portocală o navă spațială cu cercetători care descoperă planete noi unde trăiesc ființe ce visează cu ochii deschiși, gătesc din grădini comunitare, și își încetinesc pasul să se bucure atunci când aud un pițigoi în cartier sau văd o pisica ce se întinde leneș la soare.

Acum ca s-au întețit activitățile la Masca – cu ateliere de peisagistică, artă stradală, și festivalul de cartier, aș vrea să povestesc un pic despre ce e acest „Helix pentru Masca” și de ce e important sa nu treceți rapid peste el. 

„Helix” e un termen din literatura de specialitate care propune un model de inovație și circuit de cunoștințe care înglobează 5 sisteme: business/industrie, administrație publică, educație/cercetare, comunitatea civilă, și mediul înconjurător. 

Credit: Elias G. Carayannis, CC BY-SA 2.0

Acest termen a fost central în programul inițial, Fellowship Urboteca  2024, în care proiectul „Helix pentru Masca” a luat formă printr-o colaborare între echipa teatrului și echipa de antropologi, artiști, și arhitecți/urbaniști din cadrul fellowship-ului. Miza programului a fost să funcționeze ca un laborator interdisciplinar pentru a defini și aborda probleme legate de sustenabilitate și reziliență comunitară și pentru a formula potențiale soluții cu contribuțiile multiplilor actori.  

Fellowship-ul și proiectul „Helix pentru Masca” recunosc că problemele cu care ne confruntăm ca societate sunt mult prea complexe să fie abordate dintr-o singură perspectivă. În demersul de a deveni primul teatru verde din România și de a susține și întări comunitatea de proximitate, Masca preia modelul Helix pentru a aduce laolaltă actorii care au putere și interes să acționeze. 

În practică, asta a însemnat o serie de conversații cu reprezentanți ai administrației locale, ONG-uri de mediu, oameni din sectorul business și locuitori ai cartierului și din București. Prin aceste conversații, au reieșit câteva teme de importanță pentru acești actori – nevoia de comunicare clară, de a fi ascultați de administrația locală, de apartenență, dorința de implicare, dar și lipsa unor platforme care să faciliteze aceste lucruri într-un mod limpede și a obișnuintei oamenilor de a se implica cu regularitate în inițiative comunitare. 
Masca a făcut primul pas printr-o serie de ateliere: de reciclare de decoruri (despre care am vorbit aici), de peisagistică (numit Natura Demascată) și de artă stradală. Video-ul de mai jos vă dă o impresie scurtă despre cum s-au desfășurat aceste ateliere. Rezultatele și noile oportunități deschise le găsiți când pășiți pragul grădinii!

Sperăm să vă inspire, să vă arate că nevoile și dorințele voastre sunt împărtășite și să împărtășiți, la rândul vostru, acest model al Helixului.

Vă așteptăm la festival! 

Pe curând,

Alina

Did you like this? Share it!

0 comments on “„Helix pentru Masca” – ce e și de ce să-ți pese? (Alina Apostu)

Leave Comment