La început de stagiune, lansăm DESCHIS – prima platformă de colaborare pe termen mediu și lung a unui teatru de stat cu artiști, artiste, asociații și alte entități independente din România. DESCHIS reafirmă intenția instituției noastre de a deveni un susținător de cursă lungă al artiștilor și producătorilor independenți, o pepinieră de inovație, inventivitate și nonconformism – sub umbrela și stabilitatea unei instituții de stat.

Programul DESCHIS 2025 introduce un formular prin care artiștii și/ sau producătorii independenți își pot propune proiectele în vederea colaborării cu Masca. Punem la dispoziția tuturor celor ce se regăsesc în valorile organizaționale și direcția artistică a teatrului un canal de comunicare și project-pitching direct și accesibil pe toată durata anului.

pentru cine este DESCHIS?

Platforma DESCHIS intenționează să devină o platformă de susținere și coproducție bazată pe parteneriat public-privat și să cristalizeze în jurul său o comunitate de artiști interdisciplinari interesată de ecologie, activări comunitare, demersuri participative, formule artistice alternative, teatru în spații neconvenționale și teme de actualitate.

În acest sens, tematica stagiunii 2024-2025 are în centru dezbaterea teatrală și umanitară a conceptelor de erou și antierou, dar și actualitatea lor într-o societate în care granițele dintre bine și rău devin din ce în ce mai difuze și mai discutabile. Ne interesează nu numai gesturile grandioase, dar și micile acte de curaj și trădare care ne modelează realitatea. Mai avem astăzi eroi, sau este un concept clișeic și bidimensional? Sub deviza „Aici se visează la schimbare”, Teatrul Masca își propune să se concentreze pe diversitatea punctelor de vedere, invitând spectatorii la o reflecție critică asupra modului în care visurile individuale și colective pot contribui la construirea unei lumi ce se dorește schimbată.

Astfel, dacă ești artist sau artistă independentă și dacă te preocupă aceleași lucruri, această platformă îți este dedicată, fără termen limită pentru înscriere. Propunerea și selecția de proiecte se fac și pe baza criteriului de compatibilitate. Într-o etapă ulterioară, reprezentanții echipelor selectate vor fi invitați să își prezinte proiectele în fața Consiliului artistic Masca.

la ce fel de colaborări este #deschis Teatrul Masca?

Co-producții – În acest caz, teatrul co-finanțează proiectul, oferind sprijin logistic, financi-ar și tehnic pe toată durata colaborării. Până acum, Teatrul Masca este co-producător în relație cu Festivalul Internațional de Arte Performative Ecosistem (open call-ul pentru un spectacol independent), ediția III, și cu Asociația Art Revolution, care pregătește o pre-mieră la Masca în această toamnă.

Parteneriate – Teatrul nu contribuie financiar la realizarea proiectului dar pune la dispozi-ție spațiile de repetiție și reprezentație și/ sau echipa tehnică, precum și întreg aparatul de promovare al teatrului. La momentul actual, Teatrul Masca este partener Teatrul Azi, Vanner Collective, F-Sides Cineclub, Les Films de Cannes à Bucarest, Contempora-ry Creative Dreamers, și Reconectat.ro.

#MascaAdoptă reprezintă o colaborare asumată pe o perioadă de 2-3 ani în care încer-căm să oferim sprijin și stabilitate, dar și libertatea artistică necesare pentru ca o echipa creativă să se poată dezvolta într-o direcție artistică concretă. Primii creatori adoptați de Teatrul Masca sunt cei din Asociația IOTA, alături de care ne propunem, printre altele, două premiere în co-producție la începutul acestei stagiuni („pe spatele fotografiei colț, stânga jos, stă tot ce nu pot uita despre mama” și „Moartea și viața lui Bulă”).