Criza. Kit de supraviețuire
de Mihaela Michailov și David Schwartz
Despre spectacol
Cum a afectat criza financiară din 2009-2012 copilăria și adolescența unor generații care și-au văzut părinții și bunicii copleșiți de nesiguranță, șomaj, depresie? Ce amprentă intimă și politică și-a pus criza pe viețile lor? Cum putem imagina soluții pentru crizele viitoare?
„Criza. Kit de supraviețuire” are în centru perspectiva unor copii și adolescenți care, în perioada crizei, aveau între 10 și 17 ani. Copii care au trăit fără părinții lor aproape. Părinți răspândiți peste tot în lume, muncind din greu ca să le asigure un viitor mai bun. Copii care și-au văzut părinții împovărați de credite, trăind cu datorii, într-o Românie adâncită în instabilitate și inechitate.
Scenariul a fost dezvoltat în cadrul unor ateliere de documentare și explorare a istoriilor personale cu echipa artistică. Spectacolul reprezintă un exercițiu de ficționalizare a poveștilor de familie și experiențelor actorilor și actrițelor, născuți în anii 1990. Cinci povești diferite dar interconectate despre cinci familii în criză.
Realizatorii
Concept și scenariu: Mihaela Michailov și David Schwartz
Scenografia: Andrei Dinu
Mișcarea scenică: Carmen Coțofană
Muzica și versurile: Paul-Ovidiu Cosovanu
Contribuție dramaturgie: Anamaria Feraru
Regia: David Schwartz
Distribuția
Anamaria Codiță, Anamaria Feraru, David Drugaru, Silvana Mihai, Vlad Ionuț Popescu
,,Dacă ’90 urmărea șocul social și economic al perioadei imediat postrevoluționare, cu efectele, individuale și familiale, ale violenței simbolice anticomuniste, ale retrocedărilor imobiliare, concedierilor în masă și primului val de emigrație economică, spectacolul de acum desenează tabloul crizei financiare din (în România) 2009 și anii următori. Trimiterea la povestea teatrală a tranziției e, aici, explicită, iar Criza. Kit de supraviețuire e, practic, un sequel în care remarcarea punctelor de continuitate și a celor de ruptură e importantă – în ciuda ridicatei posibilități ca publicul să fie sensibil diferit (din punctul meu subiectiv de vedere, acest paralelism-comparație cu ’90 – unul dintre cele mai puternice teatral și social spectacole politice ale scenei independente – e și o slăbiciune a producției de acum).
Criza… urmărește – din perspectiva copiilor, martori involuntari și lipsiți de putere la tribulațiile propriilor familii – declinarea austerității bugetare și a disperării economice, pe canavaua unui deja instalat individualism feroce, de competitivitate într-un capitalism primitiv, și a unei deja instalate curele de transmisie către Occident a forței de muncă parțial calificate și sezoniere. ( Iulia Popovici, Arme, oameni, supraviețuitori, Observatorul Cultural)
,,Spectacolul Criza. Kit de Supraviețuire ilustrează modul în care tinerii au fost nevoiți să devină inventivi și să descopere soluții pentru a depăși situațiile dificile. Fără suportul părinților, aceștia au fost nevoiți să-și asume responsabilități mai mari și să învețe să se descurce într-o lume marcată de incertitudine. Această abilitate de a găsi soluții creative și de a rezista în fața adversității devine un element central al spectacolului.
Un aspect remarcabil al spectacolului este modul în care acesta redefinește identitatea tinerilor care au crescut în timpul crizei. Prin explorarea poveștilor a cinci familii, spectacolul dezvăluie modul în care acești tineri și-au format propriile valori și principii în contextul dificil al crizei. Cu identități pline de forță și rezistență, acești tineri și-au creat propriul drum în viață și au devenit adulți puternici și înțelepți.( Lucian Dinu, Criza.Kit de supraviețuire, Presa în Blugi)
,,Criza. Kit de supraviețuire prezintă o lume a părinților – care se străduiesc extrem de mult, cu prețul unor sacrificii personale impresionante, să nu le lipsească nimic din cele esențiale și necesare copiilor – și o lume a celor încă mici / minori, care – bineînțeles – nu trebuie să meargă flămânzi la culcare și care îl așteaptă în fiecare an pe Moș Crăciun (iar acesta nu poate / nu e normal să îi dezamăgească), dar care suferă și de frica de abandon (cea mai puternică) sau de diverși monștri / de întuneric. Nevoile și dorințele imediate ale copiilor nu se suprapun întotdeauna perfect pe ceea ce decid pentru ei adulții și, din păcate, aici se află sursa unor traume, uneori, greu de vindecat. Chiar prin artă / teatru. Un permanent contrast între emoție și distanța necesară reflecției străbate acest spectacol extrem de complex ca tematică, cu multe nuanțe ancorate în realitatea noastră românească și detectabile în tensiunile / relațiile dintre personaje și în dialogurile acestora – toate foarte bine susținute de distribuția aleasă. (Irina Ionescu, Supraviețuire / bună stare, nu doar materială – Criza. Kit de supraviețuire , Liternet.ro)