|
Adaptare dupa nuvela omonima a lui J.L.Borges
*
*
Durata 1h si 30'
Despre spectacol
Intrusa, "cea mai bună povestirea mea"- după cum mărturiseşte J.L.Borges - s-a dovedit a fi o sursă artistică excepţională pentru regizorul Mihai Mălaimare, realizând un spectacol tulburător despre destinul Femeii, despre Pasiune şi Erotism. Scena Teatrului Masca devine universul femeii, al dragostei, al frăţiei, al rivalităţii, al emoţiilor şi al trăirilor nemărginite şi nelimitate provocate de suferinţa unei iubiri imposibile. Juliana este intrusa ce pătrunde în viaţa a doi fraţi gemeni - Cristian şi Eduardo - legaţi de o dragoste frăţească ce se va dovedi indestructibilă, provocând lupta pentru posesia "trofeului", Femeia. Aceasta devine "obiectul carnal" al conflictului, orgoliul şi mândria celor doi fraţi substituind dragostea ce le-a motivat la început duelul. Forţa sângelui devine mai puternică, iar cei doi fraţi hotărăsc eliminarea oricărui factor disturbator în relaţia lor, luând decizia s-o ucidă pe intrusa.
Mihai Malaimare spune povestea Intrusei lui Borges cu putine cuvinte. Muzica argentiniana perfect aleasa de Gabriel Bassarabescu, dansul trasat remarcabil de Ioan Tugearu, simplitatea decorului propus de Sanda Mitache, dar mai ales expresivitatea si jocul actorilor suplinesc aceste vorbe care ar fi putut profana sentimentele si trairile dezlantuite.
J. L. Borges, autorul despre text
“Ca toate marile creaţii ale omului, dragostea este dublă: e norocul cel mai mare şi nenorocirea cea maimare. Da, dragostea este o floare de sânge." “Îmi amintesc că am scris o povestire care se numeşte INTRUSA. Doi cuţitari, doi fraţi omoară o femeie pentru că sunt geloşi unul pe altul. Singurul mod de a scăpa de ea era să o înjunghie cu cuţitul. Ajunsesem la ultima propoziţie.Mama mea scria după dictare. Si-i displăcea total. Se săturase până peste cap de cuţitari şi de cuţite. Ajunsesem tocmai la momentul în care fratele mai mare trebuia să îi spună celui mic că înjunghiase femeia în acea dimineaţă. Sau o strangulasem, nu mai ştiu - de ce să intrăm în detalii macabre? Trebuia să spun asta, dar nu găseam cuvintele potrivite. I-am spus mamei:"Cum naiba poate s-o spună?". Ea mi-a răspuns:"Lasă-mă să mă gândesc.” După un timp, mi-a spus dintr-odată: "Ştiu ce-a spus". "Atunci scrie". Ea a scris şi eu am pus-o să-mi citească ce-a scris: "La lucru, frate. Astăzi am omorât-o".
Povestea s-a sfârşit. Mama a devenit într-un sens, unul din personajele din povestire. Mi-a dat cuvintele cheie pentru povestirea INTRUSA, poate cea mai bună povestire a mea - sau poate singura povestire pe care am scris-o vreodată.” (Conferinţe, martie 1980, Jorge Luis Borges)
Mihai Malaimare despre intalnirea cu textul
“Întâi a fost întâlnirea cu textul. Am ştiut după primele rânduri că trebuie să-l transform în spectacol.Un text tăiat în granit, fără comentarii de prisos, direct, brutal, clar,limpede.
Doi fraţi gemeni, uniţi printr-o dragoste imposibil deseparat, iubesc aceeaşi femeie. Apărută între ei ca o nălucă, este pe punctul de a deregla un mecanism care părea inatacabil. O vând la un bordel şi sfârşesc prin a se târî scheunând la picioarele ei. Se bat pentru ea bărbăteşte, fără menajamente, pe viaţă şi pe moarte. Juliana trebuie să moară şi este omorâtă pentru că, fără să vrea, fără să ştie, fără să poată altfel, nu a fost decât o intrusă.”
“O experienţă fabuloasă, o întâlnire care îmi va arăta că niciodată nu este târziu să încerci, să crezi, să vrei şi, mai ales, să o iei de la capăt.”
Distributia si realizatorii
Juliana - Alina Crăiţă
Fernanda - Ana Sivu-Daponte
Christian - Cosmin Creţu
Eduardo - Valentin Mihalache
Orbul/Chelnerul - Sorin Dinculescu
Christian copil - Vlad Dumitru
Eduardo copil - Calin Matei
Scenariul şi regia -Mihai Mălaimare
Scenografia şi costumele - Sanda Mitache
Coregrafia - Ioan Tugearu
Muzica - Gabriel Bassarabescu
Lupte scenice - Szoby Cseh
Cronici
,,Intr-o lume invadata de atatea experimente mediocre am descoperit un spectacol de exceptie : Intrusa, gandit si regizat de Mihai Malaimare, dupa ,,cea mai buna povestire" a lui J.L. Borges, dupa cum a marturisit celebrul scriitor argentinian. Mihai Malaimare reuseste, ca scenarist si regizor, un spectacol provocator, in care timp de 85 de minute nu se rostesc decat doua-trei cuvinte. In rest, 84 de minute fara o vorba, dar atat de frumoase, fermecatoare, un incantator spectacol in care personajele principale sunt Lumina, Muzica si Miscarea, ce redefinesc in alta cheie, moderna, tineri actori de teatru clasic, daruiti total crezului artistic. Spectacolul este o pantomima moderna, o uluitoare poveste dansata, in care replicile sunt inlocuite de expresivitatea corporala si simfonia gesturilor (la care au lucrat ,,cum laudae" remarcabilii Ion Tugearu si Soby Cseh), iar metafora se hraneste din maiestuosul joc de culori si din fascinanta muzica argentiniana (,,10 cu felicitari" pentru compozitorul Gabriel Bassarabescu, care a potrivit trepidantele ritmuri sud-americane, dar a si compus pentru aceasta tulburatoare poveste). Desenul scenic al lui Mihai Malaimare are sensibilitate si idee, claritate si forta de sugestie, in superba scenografie a Sandei Mitache. Intrusa inseamna, evident, un remarcabil spectacol de echipa, de teatru modern total." (Mircea M. Ionescu - ,,Gardianul")
,,Se poate vorbi despre condiţia femeii în puţine cuvinte. Iar acest lucru poate fi posibil cu ajutorul artei. Spectacolul “Intrusa”, care se joacă în această stagiune la Teatrul Masca prezintă o dramă, vorbeşte despre iubire, vorbeste depre viaţă şi mai presus de toate vorbeşte despre femeie, în toată splendoarea goliciunii trupului şi a sinceritătii sufletului. “Sacrificiu sau acceptare?”, se va întreba spectatorul şi poate va conştientiza că aceste trăiri transpuse în limbajul dramei teatrale sunt de fapt imaginea dramei cotidiene cu care se poate identifica orice femeie. Regizorul Mihai Mălaimare nu a avut nevoie de cuvinte pentru a spune o poveste. Actorii se joacă, suferă, trăiesc prin gesturi, prin dans, prin râsete şi chicoteli şi prin suspine. Juliana este o femeie care ştie că se lasă purtată în absurdul pasiunii celor doi bărbaţi. O vând la un bordel, vor să o împartă apoi prin violenţă. Ce e mai importantă, iubirea dintre cei doi fraţi sau pasiunea pentru ea? La sfârşit, “Intrusa” trebuie să moară... Regizorul Mihai Mălaimare, Sanda Mitache ca scenograf şi Ion Tugearu în postura de coregraf au creat un spectacol al vieţii printr-un limbaj nonverbal. Spectatorii sunt uimiţi pentru că metaforele sunt mai mult decât realiste. Jocul actorilor pune pe gânduri şi provoacă întrebări. Este femeia o intrusă?” (Iulia Sima – www.garbo.ro) "Cine ar fi crezut că după Borges se poate face teatru?! Se poate, dacă ne orientăm spre literatura sa timpurie, atunci când marele scriitor latino-american a fost tentat de realism. E greu de spus cum i-a căzut în mână actorului Mihai Mălaimare povestirea Intrusa şi, mai ales, cum de i-a dat prin minte s-o pună în scenă. Oricum, ca director al Teatrului “Masca” şi din dorinţa de a-şi renova repertoriul, ideea lui nu a fost rea. Spectacolul lui Mihai Mălaimare este o realizare interesantă, acesta înţelegând că un autor de factura lui Borges, fie şi în tinereţe, nu era captat atât de miza psihologică, cât de semnificaţia filosofică a situaţiei. Am apreciat claritatea discursului dramatic, tot timpul potenţat şi amplificat, pentru a spori tensiunea. De bună seamă, dacă punerea în scenă ar fi fost realizată cu ajutorul cuvintelor, probabil că piesa ar avea mai mult succes. Dar, nefiind vorba de un teatru obişnuit, ci de o reprezentaţie în care, până la urmă, drama cărnii este aceea a ideii, soluţia găsită de regizor poate fi cea mai fericită.” (Dan Stanca – LiterNet.ro) ,,Intrusa lui Jorge Luis Borges, fără cuvinte, aşa cum a văzut-o domnul Mihai Mălaimare, a reuşit să ne lase fără cuvinte. Intrusa – Juliana - a fost, până în ultima clipă,un personaj de excepţie. Până la final nu ştii dacă să o iubeşti sau să o urăşti, dacă să o admiri sau să o condamni, dacă emană puritate sau viciu şi, deşi Orbul încheie povestea spunând că cei doi fraţi trebuie să facă un legământ al tăcerii şi al uitării, cu siguranţă că spectatorii din seara asta nu o vo ruita. Pe tot parcursul spectacolului, limbajul nonverbal face deliciul şi solicită la maxim toate simţurile. Şi câte "lacrimi" însângerate de lumina reflectoarelor au căzut la final. Efectul a fost cel scontat. Eu, cel puţin, aveam acel nod în gât care precede şirul lacrimilor. Nu ştiam dacă să plâng pentru drama personajelor sau pentru fericirea din sufletul meu, văzând ca actorul care mi-a încântat copilăria cu "Titanii din Titan", a devenit regizorul care îmi va completa nevoia de frumos, de artă, de introspecţie. Mai ales acum, la vârsta maturităţii. Titanul Mihai Mălaimare nu s-a dezminţit.” (Camelia Visinescu – http://www.lifestyle.ele.ro/)
Marturii despre spectacol pe bloguri
,,Remarc mai ales în Intrusa realismul şocant al scenelor,dar şi jocul de excepţie al actorului Cosmin Creţu, în rolulprincipal, fără a-i nedreptăţi pe ceilalţi actori de excepţie ai TeatruluiMasca. Jocul pasional, hispanic al actorilor unei tragedii amoroase dinîndepărtata Iberie, m-a fascinat! Vă recomand călduros frecventarea acestuiteatru, a cărei misiune mărturisită este de a aduce cultura cât mai aproape desufletul bucureştenilor, în Militari, dar şi în “oraşul de sub oraş” - adică înstaţiile de metrou!” (Mihnea Georgescu – www.mihneageorgescu.wordpress.com )
,,Am venit pe 19 februarie la INTRUSA, pe un vânt de 100 km/h şi un frig de crăpau pietrele. Dar nu am regretat! MASCA mi-a oferit iarăşi un moment luminos, plin de emoţie şi dulci frisoane. Nici nu ştiu cu ce să încep ,TOTUL M-A IMPRESIONAT. Un adevărat “pentageniu”, acei 5 actori suprareal de expresivi! Interesant joc cromatic al costumelor : alb-negru-gri.. Mi-a plăcut SIMBOLISTICA piesei, punerea-n scenă , decorul, dar mai ales MUZICA. Acorduri melancolico-transcedentale, jalet andaluz, nostalgic acordeon de mahala pariziană, săltăreţ ritm irlandez, .. încă le mai aud. Tot prin muzică s-au marcat acele `retours en arriere`, în momentele –cheie. Anume emoţii ce chemau anume acorduri sau invers. Romanul în cerc. Scena de început a celor 2 pahare -2 cuţite - 2 fraţi revine la final. Multe simboluri, frumos. Lauri “a la Caesar” pe leagănul în care Intrusa îşi dă ultima suflare. Discul solar de Apus, tragic de înroşit. Motivul Orbului, al povestitorului detaşat, care parcă nu vrea să mai vadă. Motivul iniţierii, motivul duelului, încleştarea, paralelismul (bărbăţie-inocenţă- cei 2 fraţi copii). Perfecţiunea sculpturală din nudul INTRUSEI ! Scene rapide, care spuneau mii de cuvinte. Am descris uşor haotic, din frânturi de emoţii si senzaţii, aşa cum îmi vin acum, după cateva zile în minte. Am plecat acasă şi de data aceasta la fel de emoţionată şi plăcut surprinsă de magia MASCA. (Lia, www.teatrulmasca.wordpress.com 22 februarie 2009)
|
Spectacole 
